(VIDEO) O tânără nu a fost lăsată în avion din cauza pantalonilor pe care îi purta. Gestul extrem la care a apelat

 (VIDEO) O tânără nu a fost lăsată în avion din cauza pantalonilor pe care îi purta. Gestul extrem la care a apelat

O femeie nu a fost lăsată să se urce într-un avion din cauza unui mesaj ofensator care era imprimat pe pantalonii ei, scrie SHOK.md cu referire la stirileprotv.

Hwang So-hee, cunoscută și drept DJ Soda, a declarat că nu a fost lăsată la bordul unui avion al companiei American Airlines din cauza pantalonilor pe care îi purta.

Deși a reușit să se urce în avion, i s-a transmis să coboare din cauză că pe pantaloni era scris mesajul „fuck you”.

„Un angajat mi-a spus să-mi iau lucrurile și să cobor din avion fără să-mi dea vreo explicație. În timp ce eram dată afară, au susținut că pantalonii mei erau inadecvați și ofensatori, spunându-mi că sunt nevoită să iau următorul zbor”, a spus aceasta.

Tânăra a încercat să rămână în avion deoarece era așteptată la o întâlnire importantă, însă nu a fost lăsată de angajați chiar dacă a spus că se poate schimba.

„Cu degetele rupte, cu greu am reușit să-mi dau pantalonii jos în fața întregului echipaj, stând pe jumătate dezbrăcată în timp ce ei refuzau să mă lase la bord. Ba chiar au început să râdă sarcastic, spunând că ar fi trebuit să îi dau jos mai devreme”, a adăugat, potrivit The Sun.

Într-un final a fost lăsată să urce după ce a întors pantalonii pe dos, dar zborul a avut o întârziere de o oră.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și