(VIDEO) Prim-ministra Noii Zeelande a fost întreruptă de un cutremur în timpul unei conferințe de presă

 (VIDEO) Prim-ministra Noii Zeelande a fost întreruptă de un cutremur în timpul unei conferințe de presă

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 a lovit Noua Zeelandă, joi, zguduind întreaga țară, inclusiv pe prim-ministra țării care se afla în timpul unei conferințe de presă, relatează The Independent. Jacinda Ardern și-a menținut calmul în timpul cutremurului și a cerut, apoi, unei jurnaliste să repete întrebarea pe care o pusese, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

Șefa guvernului neo-zeelandez se afla la o conferință de presă în capitala Wellington, unde răspundea la întrebări cu privire la pandemia de coronavirus. Chiar în timp ce o jurnalistă punea o întrebare, camera a început să se zguduie.

Păstrându-și calmul, Jacinda Ardern i-a cerut jurnalistei să repete întrebarea.

„Îmi cer scuze, a fost o mică perturbare. Puteți repeta întrebarea, vă rog?”, a spus Ardern zâmbind.

Cutremurul, cu epicentrul la 30 de kilometri de orășelul Taumarunui s-a simțit de mii de oameni din cele două insule care compun Noua Zeelandă. Până acum nu există informații că seismul ar fi produs pagube sau ar fi rănit pe cineva.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și