(VIDEO) Tom Cruise a aterizat cu elicopterul în grădina unei familii, din Marea Britanie

 (VIDEO) Tom Cruise a aterizat cu elicopterul în grădina unei familii, din Marea Britanie

Actorul american Tom Cruise a aterizat cu elicopterul în grădina spaţioasă a unei familii din Warwickshire (Marea Britanie), într-o scenă, care face parte din noul film al francizei de acţiune „Misiune Imposibilă”, scrie SHOK.md cu referire la spotmedia.ro.

Superstarul hollywoodian, în vârstă de 59 de ani, a folosit proprietatea lui Alison Webb pentru a filma una dintre scene, după ce proprietara a fost înştiinţată că o celebritate – al cărei nume nu i-a fost comunicat – va ateriza aici având în vedere că aerodromul din Coventry este închis temporar, informează marţi mass-media locale citate de EFE.

Drept mulţumire, Tom Cruise le-a permis fiilor lui Webb să facă o tură cu elicopterul, după ce actorul a făcut numeroase poze cu familia britanică.

În declaraţii acordate postului BBC, Alison Webb a precizat că i s-a părut „cool” ca fiii ei să poată asista la aterizarea elicopterului în grădina familiei, o experienţă pe care a calificat-o drept „suprarealistă”. După ce a ieşit din elicopter, popularul actor „s-a apropiat de copii pentru a vorbi cu ei.

„Ne-a salutat cu mâna şi ne-a mulţumit”, a spus doamna Webb.

Mass-media britanice au dezvăluit, de asemenea, că Tom Cruise a luat masa într-un restaurant indian din oraşul Birmingham, unde a mâncat pui Tikka Massala şi a lăsat câte 60 de lire (70 euro/82 de dolari) angajaţilor localului.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și