(video) „Ungheniul” pe scena Superstar: Dan Timofei a hipnotizat juriul nu doar prin interpretare: „Nu m-ai dezamăgit”

 (video) „Ungheniul” pe scena Superstar: Dan Timofei a hipnotizat juriul nu doar prin interpretare: „Nu m-ai dezamăgit”
0Shares

Cel care a încheiat ediția de aseară a recunoscut că muzica îi ocupă aproape tot timpul. Dan Timofei a avut nu doar o apariție convingătoare, ci și o interpretare care i-a adus tichetul auriu, scrie SHOK.md.

Raluka a fost impresionată de el din prima clipă, așa că i-a recunoscut: Nu m-ai dezamăgit. Îmi place mult timbrul tău”. Smiley a adăugat: „Ai venit, ai cântat simplu și frumos”, iar  Moga a spus că „i-a plăcut sus unde te-ai urcat cu vocea în pod acolo”. 

„Cinstind cum ai cântat țara în care te afli, ai făcut cinste țării în care ai venit”, a încheiat Carlas.

Dan Timofei în vârstă de 26 ani  este solist și chitarist al trupei de rock alternativ Wax Road.

Dan a început să cânte la chitară când avea 13 ani. La scurt timp, a plecat la Școala de Muzică, unde și-a făcut cunoștință cu viitorul său profesor Alexandru Mostovoi, care revenise recent din Statele Unite ale Americii; acesta fiind, de fapt, un basist de jazz.

Veiz mai jos prestația.

0Shares