(video) Voronin: „Какого чёрта s-a dus Maia Sandu la discuții la Platforma Crimeea? De asta plătim acum pentru gaz 800 dolari”

 (video) Voronin: „Какого чёрта s-a dus Maia Sandu la discuții la Platforma Crimeea? De asta plătim acum pentru gaz 800 dolari”

Președintele PCRM, Vladimir Voronin, o acuză pe Maia Sandu de neprofesionalism și susține că participarea acesteia la Platforma Crimeea este motivul pentru care Moldova plătește Rusiei mai mult pentru gazul natural. „Pentru ce naiba i-a trebuit să meargă și să se așeze la masa de discuții a Platformei Crimeea? De asta acum plătim câte 800 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz”, a declarat Voronin, în cadrul unei Ediții speciale la Primul în Moldova, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

„Am văzut problema gazelor, cine și cum o soluționează, la ce nivel neprofesionist. Am văzut o absolută nepregătire a așa-zisului președinte. Repet, pentru ce naiba i-a trebuit să meargă și să se așeze la masa de discuții a Platformei Crimeea? De asta acum plătim câte 800 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz”, a declarat Vladimir Voronin.

„Trebuie să știi cum să te comporți. De ce Ungaria plătește 250 dolari, iar noi 800? De ce pe alte întrebări sunt asemenea prețuri, practic o explozie? Cum poate omul să-și plătească factura la gaz când îi vin 3000 sau 4000, iar pensia lui e de doar 3.000. Pe ce bani să mai trăiască? Din start am observat acest neprofesionalism și incompetență, snobism. Nu se poate așa”, a mai adăugat președintele PCRM.

În august 2021, președinta Maia Sandu a participat la Summitul de inaugurare a „Platformei Crimeea”, la Kiev. La eveniment și-au anunțat prezența 14 șefi de state și de guverne, dintr-un total de 44 de delegații internaționale, inclusiv oficiali de rang înalt ai UE.

Maia Sandu a ținut și un discurs la evenimentul de inaugurare.

Primul în Moldova – СПЕЦИАЛЬНЫЙ ВЫПУСК 16 февраля 2022 | Facebook |…

 

Partidul Socialiștilor din Moldova se arăta atunci nemulțumit de participarea președintei Maia Sandu, la evenimentul „Platforma Crimeea”. Socialiștii spuneau că prin acest pas, „șefa statului subminează procesul de restabilire a încrederii dintre Rusia și Moldova”.

Ulterior, președinta Maia Sandu a venit cu un comentariu, după mai multe critici privind participarea la Platforma Crimeea, de la Kiev, ce a nemulțumit Rusia. „Mă conduc doar de interesul cetățenilor RM”, a spus Sandu.

În noiembrie 2021, Maia Sandu nega acuzațiile că Platforma Crimeea a complicat discuțiile pe gaz: „Cei care spun asta au văzut cine a participat la Platforma Crimeea? Au văzut și alți președinți acolo, care și-au semnat contractele fără nicio problemă?”.

Citește și