133 de ani de la inaugurarea Turnului Eiffel

 133 de ani de la inaugurarea Turnului Eiffel

Turnul Eiffel, inaugurat pe 31 martie 1889 a fost considerată cea mai înaltă construcție din lume la acea vreme, având 324 de metri. Acesta a fost perceput de către majoritatea populației orașului Paris ca fiind o „rușine” care ar trebui să rămână doar 20 de ani, scrie SHOK.md cu referire la observatorconstanta.

Atunci când compania lui Gustave Eiffel a decis construirea turnului care între timp a devenit simbolul Parisului, cei mai mulți dintre locuitori au privit ideea cu scepticism. Astăzi, Turnul Eiffel este una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume. El a fost inclus în numeroase filme și poze istorice, fiind considerat o capodoperă arhitecturală.

Străinii care vizitau Parisul la acea vreme erau încântați și uimiți de măiestria arhitecților francezi și admirau construcția nouă din centrul orașului, însă francezii erau în mare parte nemultumiți de turnul de oțel pe care îl considerau total nepotrivit.

Inițial, Turnul Eiffel trebuia demontat, însă datorită importanței sale în transmiterea și interceptarea undelor radio, a fost păstrat. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu ajutorul turnului au fost interceptate conversații radio ale inamicilor. În timpul dominației naziste, Hitler a dat ordin ca simbolul cel mai de preț al Parisului, Turnul de oțel, să fie dărâmat, însă ordinul nu a fost dus la bun sfârșit.

Cu toate că, a fost de multe ori la un pas de demolare, Turnul Eiffel a reușit să supraviețuiască până în prezent, când încă este vizitat de o mulțime de oameni.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și