Connect-R încă are succes cu „Vara nu dorm”, la 10 ani de când a lansat-o: „Cred că nu va muri niciodată piesa asta”

 Connect-R încă are succes cu „Vara nu dorm”, la 10 ani de când a lansat-o: „Cred că nu va muri niciodată piesa asta”

Una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Connect-R este, fără doar și poate, „Vara nu dorm”. Melodia încă se aude la radio și la petreceri, dar și la concertele artistului. La Ziua PROFM, Connect-R a cântat câteva piese, dar și a povestit câteva lucruri din viața lui, inclusiv despre activitatea lui pe TikTok, unde a strâns o mulțime de like-uri cu pildele pe care le povestește scurte clipuri, dar și despre hitul „Vara nu dorm”, scrie SHOK.md.

După ce a cântat „Vara nu dorm” în studioul PROFM, Connect-R a spus câteva cuvinte despre melodia lansată în 2012, relevantă și cerută și astăzi, 10 ani mai târziu.

„Nu m-am plictisit de piesă. M-am plictisit de glume pe seama ei. Încă mai sunt oameni care îmi zic: ‘Dormi vara asta?’ Mi s-a luat de asta. De câte ori o cânt, datorită bucuriei pe care o au oamenii și pe care mi-o transmit și mie, încă îmi mai place, încă îmi dă o stare extraordinară. Cred că nu va muri niciodată piesa asta”, a spus Connect-R în discuția cu Fere și Miruna.

Artistul a povestit că a fost convins 100% că melodia va avea succes. „E printre puținele piese pe care le-am simțit din start. Am tras-o în 20-30 de minute și eram sigur că o să fie un hit foarte mare. Cei de la casa de discuri nu credeau, pentru că trendul era în engleză”, a mai adăugat Connect-R.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și