(foto) Bloggerița Daniela Cheltuitor a devenit mămică: „Încă nu pot să-mi adun gândurile”

 (foto) Bloggerița Daniela Cheltuitor a devenit mămică: „Încă nu pot să-mi adun gândurile”

Daniela Cheltuitor a devenit mămică pentru prima dată. Anunțul a fost făcut de bloggeriță pe pagina sa de Instagram, unde a dezvăluit și sexul copilului.

Daniela a născut o fetiță.

„Încă nu pot să îmi adun gândurile și să scriu ce simt…Sentimentele sunt prea mari pentru a le descrie. Am adus pe lume un boț de fericire în familia noastră. Micuța este sănătoasă și eu sunt bine”, a scris tânăra mămică, pe o rețea.

Aceasta le-a mulțumit tuturor pentru „griji și urările”.

Bloggerița a oferit mai multe detalii despre prima sa naștere: „30.03.2022. Adormisem pe la 12 noaptea, am avut un somn adânc, pe la 3 m-am trezit simțind ceva umed, deodată mi-am dat seama că „s-au rupt apele”. Andrei ( n.r soțul bloggeriței) a simțit când m-am ridicat din pat și a înțeles că ceva nu e în regulă, pentru că mă țineam de un perete. Am sunat medicul și mi-a spus să venim la spital.

Văzând că s-au rupt apele nu am panicat, ba din contra eram fericită, așteptam acest moment toată săptămâna. L-am rugat pe Andrei să stea lângă mine ca să fac baie, simțeam contracții și uneori aveam dureri, din acest motiv eram mai liniștită dacă cineva era alături.
Desigur că am trezit-o și pe mama, m-a ajutat să îmi pregătesc geanta până la final, mi-am făcut un machiaj înainte de plecare, să mă simt frumoasă si bine în corpul meu. Pe la 4 am urcat în mașină și am pornit la drum spre spital”.

Citește și