Interpretul Nicolai Baskov: Datorită eforturilor prietenilor mei, Ilan Șor și Evghenia Guțul, Găgăuzia va deveni un plai de vis!

 Interpretul Nicolai Baskov: Datorită eforturilor prietenilor mei, Ilan Șor și Evghenia Guțul, Găgăuzia va deveni un plai de vis!
0Shares

Curg mesajele de susținere la adresa candidatului Partidului „ȘOR”, Evghenia Guțul, pentru funcția de guvernator al UTA Găgăuzia. Interpretul rus Nicolai Baskov dă asigurări că, datorită eforturilor prietenilor săi, Ilan Șor și Evghenia Guțul, regiunea autonomă va deveni un plai de vis. Potrivit lui, Orheiul este un exemplu elocvent, care demonstrează că formațiunea lui Ilan Șor aduce schimbări în bine.

„Dragi prieteni, cu siguranță voi veni în Găgăuzia – un colț confortabil al Moldovei, care, datorită eforturilor prietenilor mei, Ilan Șor și Evghenia Guțul, va deveni un adevărat plai de vis. Știu că transformarea este posibilă, iar exemplul Orheiului, unde am susținut un concert, reprezintă o dovadă vie în acest sens. Acum depinde de voi, dumneavoastră sunteți cei care trebuie să decideți soarta regiunii voastre – să alegeți cui să o încredințați. Să știți că distanța nu este o barieră pentru mine, când există încredere și siguranță că, pe scena de la Comrat, te așteaptă prietenii, că tot poporul găgăuz, în frunte cu Evghenia Guțul, va cânta alături, care vor cânta împreună cu mine. Ne vedem, toate cele bune, sănătate, bunăstare și prosperitate!”, a menționat interpretul din Federația Rusă, Nicolai Baskov.

În context, candidatul Partidului „ȘOR”, Evghenia Guțul, a menționat că este onorată și fericită să primească o mulțime de mesaje de susținere și încurajare atât din partea cetățenilor de rând, cât și din partea unor personalități notorii.

„Îi mulțumesc enorm și interpretului Nicolai Bascov pentru cuvintele calde și apreciere. Îl așteptăm cu drag în Găgăuzia! Regiunea are șansa de a deveni un plai de vis și un loc în care vei vrea să revii cu drag și din care nu vei mai dori să pleci. Și asta datorită echipei Partidului „ȘOR” și liderului formațiunii, Ilan Șor, care îmi oferă tot sprijinul și în care am încredere deplină. Formațiunea lui Ilan Șor este singura care își îndeplinește promisiunile și care lucrează pentru oameni!”, a menționat Evghenia Guțul, într-un mesaj postat pe Facebook.

Luni, și renumitul interpret rus Filip Kirkorov a transmis un mesaj de susținere a candidatului Partidului „ȘOR” pentru funcția de bașcan, Evghenia Guțul. Regele estradei rusești a dat asigurări că Evghenia Guțul, împreună cu echipa Partidului „ȘOR” și liderul formațiunii, Ilan Șor, vor transforma Găgăuzia într-un plai de vis, așa cum s-a întâmplat și cu municipiul Orhei.

 

0Shares

Valerica Baxanean