Julio Iglesias Jr., primele declarații despre divorț: N-a existat o a treia persoană, pur și simplu nu mai exista pasiune!

 Julio Iglesias Jr., primele declarații despre divorț: N-a existat o a treia persoană, pur și simplu nu mai exista pasiune!

Vestea că Julio Iglesias Jr. divorțează de modelul belgian Charisse Verhaert, cu care s-a căsătorit în 2012, a surprins pe toată lumea. Acum, însă, artistul este un bărbat liber și a vorbit despre separarea de femeia care i-a fost alături în ultimii ani, scrie SHOK.md cu referire la profm.

La începutul lunii februarie, Julio Iglesias Jr. a anunțat despărțirea de modelul belgian Charisse Verhaert, cu care a avut o relație de mai bine de 20 de ani, dintre care opt ani de căsnicie.  Acum, însă, în luna noiembrie, a fost pronunțat divorțul, iar artistul a acceptat să vorbească despre motivele care au dus la separare.

Fiul lui Julio Iglesias și al lui Isabel Preysler a subliniat că despărțirea de femeia care i-a fost alături în ultimii ani nu a fost cauzată de existența unei alte persoane: ”Nu a existat o a treia persoană, nici vorbă de așa ceva. Pur și simplu s-a terminat dragostea, nu mai exista pasiune. Distanța a distrus asta.”, a mărturisit artistul, potrivit revistei Hola.

După 16 ani de relație, dintre care nouă de căsnicie, Julio Iglesias Jr. și Charisse Verhaert au rămas prieteni și vor continua să aibă grijă împreună de câinele lor.

Julio Iglesias Jr. şi Charisse Verhaert au anunțat că divorțează după opt ani de căsnicie

În luna februarie a acestui an, cântăreţul spaniol Julio Iglesias Jr. şi modelul Charisse Verhaert au anunțat că divorţează după opt ani de căsnicie şi aproximativ două decenii de relaţie, scria revista Hola.

Verhaert a depus cerea de divorţ în Miami în luna august a anului trecut, iar de atunci cei doi încearcă să ajungă la un acord, dezvăluie publicaţia.

Iglesias Jr. şi Verhaert s-au căsătorit în noiembrie 2012, într-o ceremonie la Palacio El Rincón, proprietatea marchizului de Griñón, la care au participat părinţii lui, Julio Iglesias şi Isabel Preysler, şi fraţii Tamara, Ana şi Chábeli.

Enrique Iglesias şi copiii lui Julio Iglesias cu actuala soţie nu au putut fi prezenţi.

„Charisse s-a născut să îmi fie soţie. Are tot ce pot visa”, spunea Iglesias Jr. la acel moment.

Ei trăiesc de mulţi ani în Miami, la fel ca Enrique Iglesias, iar Julio Iglesias Jr. a lucrat, între altele, pentru producţii de televiziune precum „El Club de Flo”, „¡Mira Quién Baila!” şi „Tu cara me suena”. De-a lungul timpului, a lansat patru albume de studio, dar şi revista Miami Shoot Magazine, în 2010, împreună cu Ernesto Poblacion Jr şi Belkis Jorge.

 

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și