Ludmila Adamciuc a oferit câteva sfaturi, care vor ajuta tinerele familii să crească un copil cu nevoi speciale: „Râzi alături de el în fiecare zi”

 Ludmila Adamciuc a oferit câteva sfaturi, care vor ajuta tinerele familii să crească un copil cu nevoi speciale: „Râzi alături de el în fiecare zi”

Luna Octombrie este dedicată persoanelor „speciale”, fiindcă este luna conștientizării și acceptării Sindromului Down. Bloggerița și mămica unui copil soare, Ludmila Adamciuc, în această lună scrie postări informative prin care le face „cunoștință” urmăritorilor ei cu acest sindrom, scrie SHOK.md.

Astăzi, Ludmila a scris o postare în care a oferit sfaturi, cum să crești un copil cu nevoi speciale – un „ghid” tinerelor mămici.

  • Fii avocatul lui în fiecare clipă
  • Fii mereu alături și nu îi lăsa să-și piardă încrederea în sine
  • Oferă-i un model de comportament pozitiv
  • Celebrați diversitatea
  • Ajută-l să-și descopere potențialul și să lumineze
  • Nu-l ascunde
  • Lasă-l să greșească și ajută-i să se ridice din nou
  • Învață-l să fie independent
  • Ajută-l să-și găsească vocea, să știe că părerea lui contează
  • Îmbrățișează-l și sărută-l cât mai des
  • Ajută-l să înțeleagă că fricile și emoțiile lui au loc să fie
  • Fii casa lui, constanta care nu se schimbă
  • Descoperă ce îl ajută să se calmeze și asigură-te că ai acel ceva mereu aproape
  • Spune-i că e ok să plângă, că lacrimile nu îl fac mai slab
  • Asigură-te că el știe că e perfect, exact așa cum este
  • Râzi alături de el în fiecare zi
  • Spune-i că uneori oamenii pot fi răutăcioși dar asta nu face cuvintele lor adevărate doar pentru că au fost rostite
  • Crezi în el și asigură-te că și el crede în sine, că e capabil și vrednic
  • Nu uita de tine: tu ești un om cu propriile pasiuni și vise
  • Învață-i că toată puterea de care au nevoie este deja în interiorul lor.

 

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și