NGM Company a oferit ajutor material de sărbători pentru 100 de veterani

 NGM Company a oferit ajutor material de sărbători pentru 100 de veterani

În ajunul sărbătorilor de iarnă, NGM Company, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei, continuă proiectul de susținere financiară a veteranilor de război. Încă 100 de beneficiari de la șase organizații au primit ajutor material a câte 500 de lei.

„Este o datorie a noastră, un mod de a vă spune mulțumesc pentru ceea ce ați făcut față de patrie – pentru ca noi, cei mai tineri, să avem posibilitatea să lucrăm, muncim, studiem”, a declarat reprezentantul NGM Company, Alexandru Gîscă.

Veteranii s-au bucurat de ajutorul primit și au spus că sărbătorile de iarnă vor fi mai frumoase în acest an.

„În ajun de sărbători, când ne vom așeza la masa de sărbătoare, o parte din masa noastră va fi din partea companiei voastre”, a menționat președintele Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan, filiala Căușeni, Veaceslav Cuciarovschi.

– YouTube

Deja de 3 ani sunteți alături de veteranii de război. De fiecare dată am avut susținere. Veteranii noștri au necesitate de acest ajutor material”, a spus președintele Uniunii Veteranilor de Război ,,Sfântul Gheorghe Biruitorul”, Vasile Iacubov.

Pensiile și alocațiile pe care le primesc de la stat nu acoperă necesitățile lor în deplină măsură. În această situație, suportul oferit constant de NGM Company îi ajută să depășească unele probleme.

„Veteranii au pensie mică, nu sunt susținuți după programul adoptat de guvern și suntem bucuroși pentru acest ajutor financiar în ajun de Anul Nou”, a adăugat președintele Uniunii Veteranilor de Război din municipiul Chișinău, Mihai Carp.

NGM Company este printre cei mai importanți sponsori ai proiectelor sociale din Republica Moldova. În perioada 2019-2021, compania a oferit ajutoare materiale pentru veterani de peste 400 000 de lei. Iar valoarea investițiilor în diferite acte de caritate și proiecte de susținere a populației este de peste 8 300 000 de lei.

Totuși, de la 1 ianuarie 2022, astfel de proiecte vor fi suspendate, ca urmare a modificărilor legislative care interzic sponsorizarea pentru companie.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și