Nimic nu e imposibil: 7 oameni celebri cu dizabilităţi care au care au inspirat lumea!

 Nimic nu e imposibil: 7 oameni celebri cu dizabilităţi care au care au inspirat lumea!
0Shares

Mulți dintre noi, oameni obișnuiți,  am fost sau suntem în diferite perioade ale vieții în care nu ne credem capabili să realizăm anumite obiective din cauză că ni se par dificil de atins. Nu avem încredere în abilitățile și în capacitatea noastră de a  atinge acele țeluri. Ei bine, acest articol vorbește despre oameni care aparent au sau au avut mult mai puțin decât noi, oameni cu dizabilităţi care nu numai că și-au atins scopurile dar au devenit şi un model pentru umanitate. Ingredientele care au dus la succesul lor sunt, printre altele, încrederea în sine şi voința, scrie SHOK.md cu referire la terramisteriosa.

Nick Vujicnick-vujicicic

“Nu am nevoie de brațe și picioare, am nevoie de Dumnezeu.” Acest crez l-a ajutat pe Nick Vujicic să devină unul dintre cei mai cunoscuți vorbitori motivaționali, să obţină o diplomă în economie, să se căsătorească și să  aibă doi copii. Nick  a moștenit voința puternică de la mama sa. Într-una din cărțile sale, Nick a spus cum cuvintele ei l-au impulsionat  pentru o viață întreagă. “Nicholas, spunea ea, trebuie să te joci cu copiii normali, deoarece tu ești normal. Ai doar câteva piese lipsă, asta e tot.” Nick scrie cărți, cântă, face surf și joacă golf. De multe ori el călătorește în jurul lumii pentru a-i ajuta pe tineri să-şi  găsească motivația de a trăi și pentru a-şi descoperi și valorifica abilitățile și talentele.

Stephen Hawking

hawkingsStudent fiind, Stephen a început să prezinte simptome de scleroză laterală amiotrofică. Boala a progresat, iar în câțiva ani, el a devenit complet paralizat şi după o intervenție chirurgicală la gât și-a pierdut capacitatea de a vorbi. Asta  nu l-a  împiedicat însă să se căsătorească de două ori, având trei copii, și să devină unul dintre cei mai străluciţi oameni de știință ai timpului nostru.

Hawking este unul dintre cei mai influenți teoreticieni ai fizicii contemporane. Potrivit spuselor sale, succesul său se datorează în mare parte a bolii sale. “Înainte, viața părea plictisitoare. Acum, sunt cu siguranță mai fericit. Perspectiva morții timpurii m-a făcut să realizez că viața merită trăită. Atât de mult se poate face; toată lumea poate face atât de mult! “

 

Frida Kahlo

frida-kahloFrida Kahlo a fost o talentată pictoriţă mexicană care la 6 ani a fost diagnosticată cu poliomielită, o boală gravă care i-a făcut un picior mai subţire decât celălalt. Pentru a scăpa de ironiile colegilor, Frida a luat lecţii de înot, dans, fotbal şi box.

În adolescenţă a suferit un grav accident automobilistic care i-a afectat iremediabil coloana până la sfârşitul vieţii. După accident, imobilizată fiind, Frida a început să picteze cea mai mare parte a celebrelor sale autoportrete care acum se vând pe multe milioane de dolari.

 

 

Ray Charles

raz-charlesLegendarul muzician american a primit de-a lungul carierei sale 12 premii Grammy. Înainte de a împlini 7 ani, Ray a rămas complet orb şi când avea 15 ani mama sa a murit. Tânărul nu a putut să mănânce, să doarmă sau să vorbească timp de mai multe zile. După ce a reuşit să treacă peste această perioadă grea, Ray şi-a dat seama că va putea să treacă peste orice dificultate s-ar ivi în viaţa lui.

La 17 ani a început să înregistreze primele sale single-uri, devenind o legendă a muzicii soul, blues şi jazz. În 2004, după moartea sa, revista Rolling Stone l-a clasat pe Ray Charles pe locul 10 în top 100 cu cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.

 

Miguel de Cervantes Saavedra

miguel_de_cervantes_În tinerețe Miguel de Cervantes Saavedra a fost militar. La vârsta de 24 de ani, în bătălia de la Lepanto, și-a pierdut brațul stâng. Patru ani mai târziu, în Algeria, a fost luat prizonier petrecându-şi  următorii cinci ani departe de casă.

După eliberarea sa a putut să se întoarcă la o viață normală și să înceapă cariera literară. Romanul lui, Ingeniosul Gentleman Don Quijote de La Mancha, este recunoscut ca fiind una dintre cele mai mari opere ale literaturii universale.

 

 

 

 

 

Ludwig van Beethoven

beethovenCând avea 26 de ani, Beethoven a început să-și piardă auzul, dar asta nu l-a împiedicat să compună în continuare. Când era aproape surd, a scris Sonata Lunii, și, deja surd fiind , a compus o “bagatelă” numită Fur Elise (pe care o auzim de multe ori în cutiile muzicale).

Grație talentului și voinţei sale puternice  a învățat să audă muzica în interior și după ce a  scris Simfonia a 9-a, a dirijat concertul el însuși. În urma succesului răsunător avut, Beethoven  a izbucnit în lacrimi şi a declarat: “Nu există bariere pentru o persoană cu talent și dragoste față de muncă”.

 

 

Albert Einstein

einsteinAtunci când Einstein era mic, era dificil să se presupună că va reuși în viață. El nu a vorbit până la vârsta de trei ani și, în plus, a fost autist și dislexic. La liceu chiulea de multe ori, și de aceea nu a absolvit. Pentru a arăta părinților că e capabil, Einstein a învăţat limba engleză de unul singur și a intrat la Politehnica din Zurich.

Albert Einstein a spus: “Oricine este un geniu, dar dacă judeci un pește datorită (in)capacităţii sale de a se căţăra într-un copac, acesta va irosi toată viața sa crezând că e un incapabil.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/