Numărătoarea inversă a început: Astăzi, Sheriff Tiraspol va înfrunta echipa spaniolă Real Madrid

 Numărătoarea inversă a început: Astăzi, Sheriff Tiraspol va înfrunta echipa spaniolă Real Madrid
0Shares

Sheriff Tiraspol, una dintre suprizele actualei ediții din Champions League este pregătită de cea mai mare confruntare din istoria clubului, cea cu Real Madrid, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

Aventura europeană a campioanei Republicii Moldova la fotbal continuă. Potrivit site-ului oficialal clubului, jucătorii au ajuns astăzi la Madrid unde va juca pe legendarul stadion, Santiago Bernabeu al lui Real Madrid următorul meci din grupele UEFA Champions League.

Echipa spaniolă a jucat sâmbătă seară în La Liga și n-are motive de sărbătoare. A ieșit doar cu un 0-0 în meciul de la Villarreal, deținătoarea Ligii Europa. Acum vine duelul cu Sheriff Tiraspol, una dintre surprizele actualei ediții din Champions League.

Cu toate că în timp ce Barcelona luptă cu criza financiară, Real Madrid este prima în Spania, profitând și de ezitările greu de anticipat ale campioanei Atletico Madrid.

Intre timp, Sheriff este în urmă cu meciurile, în campionatul Moldovei. Ca să poată fi odihnită la aparițiile solicitante din preliminariile Ligii Campionilor, trupa din Tiraspol și-a amânat jocurile din competiția internă, tratament pe care îl cerea în România și Marius Șumudică pentru CFR Cluj, dar pe care nu l-a primit din partea LPF.

Doar locul 3 pentru Sheriff în Republica Moldova, cu 19 puncte în 8 meciuri. Liderul Milsami are 24 de puncte, dar și două partide în plus disputate.

Campioana Moldovei vine după un 7-0 cu Dinamo-Auto, sâmbătă, rezultat care nu spune mai nimic, având în vedere nivelul primei ligi din țara vecină și prietenă. A fost 2-0 în prima repriză, dar cele 3 schimbări dictate la pauză de antrenorul ucrainean Iuri Vernidub au dinamitat meciul în partea secundă.

Sheriff a uluit Europa cu victoria în fața bogaților de la Șahtior Donețk. Fotbaliștii grupării moldovene nu doar că știu să sufere de-a lungul unei întâlniri, dar găsesc și resurse pentru a puncta pe contraatac.

Real Madrid este unul dintre cel mai titrate cluburi din istoria fotbalului, fondat în anul 1902, care a cucerit un număr record de 33 titluri de campion naţional, 19 Cupe ale Spaniei, precum şi 13 trofee în cea mai importantă competiţie continentală (Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor).

0Shares