„Surpriză” matinală la Parlament. Ușa de la intrarea în clădirea deputaților, atacată cu ciocanul

Totul s-a întâmplat în jurul orei 09:18, în fața Parlamentului.
Făptașul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 43 de ani, care cu un ciocan a spart un geam. Totodată, din cele comunicate de angajații SPPS, acesta s-a apropiat de sediu și a scos ciocanul lovind în geam.
Bărbatul a fost escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Pe caz a fost inițiat un proces penal, toate circumstanțele urmează a fi stabilite.
Făptașul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru huliganism.