Țara în care clienții Uber Eats vor putea comanda marijuana pe aplicație

 Țara în care clienții Uber Eats vor putea comanda marijuana pe aplicație

Clienții Uber Eats din Ontario, Canada, vor putea în curând să comande produse din canabis pe aplicație și să le ridice apoi de la un magazin din apropiere, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

Compania a încheiat un parteneriat cu un retailer de produse din canabis, Tokyo Smoke, iar clienții vor putea plasa comenzi într-o secțiune dedicată în aplicația Uber Eats.

Ei vor trebui să confirme în aplicație că au vârsta legală și apoi vor putea ridica comanda într-o oră de la unul din magazinele din apropiere.

Deși marijuana a devenit legală în Canada din 2018, livrarea ei este încă în afara legii.

Piața de marijuana din Canada se cifrează la aproximativ 4 miliarde de dolari SUA anual și se previzionează o creștere până la 7,6 miliarde de dolari până în 2026.

Cererea pentru astfel de produse a crescut semnificativ anul trecut, în perioada în care oamenii au fost blocați în case din cauza pandemiei.

Uber și-a îndreptat de mai mult timp atenția asupra acestei piețe aflată în expansiune accelerată. În aprilie, directorul executiv al companiei, Dara Khosrowshahi, declara că Uber ia în calcul să livreze canabis odată ce acest lucru va fi permis de legea americană.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și