Un moldovean a decedat, altul grav rănit, după tragedia din Belgia: Un alt angajat la construcția prabușită încă e căutat

 Un moldovean a decedat, altul grav rănit, după tragedia din Belgia: Un alt angajat la construcția prabușită încă e căutat

Doi moldoveni, printre victime, după ce o clădire aflată în construcție în Belgia s-a prăbușit peste muncitori. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei a fost informat de către autoritățile locale despre prăbușirea în orașul Antwerpen unei clădiri, bloc școlar, aflat în construcție, la care lucrau și cetățeni din Republica Moldova, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

„Echipa ambasadei s-a deplasat la fața locului și este în contact cu patronul societății de construcție, precum și a întreprins demersuri în regim de urgență pe lângă autoritățile locale, pentru a obține informații privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate în accident.

Confom informațiilor preliminare, la moment, a fost recuperat de sub dărămături corpul unui cetățean din Republica Moldova. Printre cei răniți transferați în regim prioritar la mai multe spitale din Antwerpen, a fost identificat un alt cetățean moldovean, grav rănit în zona capului, internat la spitalul din localitate”, precizează purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă.

Potrivit autorităților locale, operațiunea de căutare este în desfășurare, nefiind identificat un al treilea cetațean moldovean cu dubla cetățenie (portugheză), presupus a fi prins sub dărămături.

Tragedie în Anvers, Belgia, după ce o clădire aflată în construcție s-a prăbușit. Din cauze încă necunoscute, o parte a clădirii s-a prăbușit și a doborât schelele pe care erau muncitori portughezi.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și