Un nou album al lui David Bowie, nelansat oficial în timpul vieții sale, va fi scos pe piață în ianuarie

 Un nou album al lui David Bowie, nelansat oficial în timpul vieții sale, va fi scos pe piață în ianuarie

Un album al lui David Bowie care nu a fost lansat oficial în timpul vieţii artistului va fi scos pe piaţă în ajunul zilei în care cântăreţul ar fi împlinit 75 de ani. Albumul intitulat „Toy” a fost înregistrat în 2001 și a apărut ilegal pe Internet în 2011. „Toy” va fi lansat pe 7 ianuarie, sub forma unui set de trei CD-uri, scrie SHOK.md cu referire la BBC.

Albumul va face parte din „David Bowie 5: Brilliant Adventure”, un material discografic mai amplu, care va fi lansat în noiembrie.

Potrivit producătorului cântăreţului, Mark Plati, albumul redă „sunetul oamenilor fericiţi că pot face muzică”.

„Toy este asemenea unui moment în timp, păstrat într-un chihlimbar de bucurie, foc şi energie’”, a spus vechiul colaborator al lui Bowie într-un comunicat. „Sunt fericit să pot în sfârşit spune că acum ne aparţine tuturor”, a adăugat el.

Pe coperta albumului este reprezentat chipul lui Bowie, suprapus peste cel al unui bebeluş.

„Toy” include o combinaţie de piese noi şi versiuni ale unor cântece mai vechi, informează Agerpres.

Cântăreţul sperase să lanseze albumul mai rapid, dar casa sa de discuri din acea vreme, Virgin, a fost mai puţin entuziasmată. Întrucât lansarea „Toy” a fost amânată, Bowie şi-a concentrat atenţia pe materialul care avea să devină albumul său din 2002, „Heathen”.

Ediţia oficială a „Toy” include versiuni ale unor melodii din anii ’60 cum ar fi „I Dig Everything”, „The London Boys” şi „You’ve Got A Habit Of Leaving”.

David Bowie – un muzician vizionar

Bowie s-a stins din viaţă pe 10 ianuarie 2016, la scurt timp după cea de-a 69-a sa aniversare.

În peste 40 de ani de carieră, David Bowie a lansat 28 de albume. Ultimul – Blackstar – a fost lansat chiar în ziua în care împlinea 69 de ani.

David Robert Jones s-a născut la 8 ianuarie 1947, într-o familie modestă din Brixton, un cartier foarte populat din sudul Londrei. La 16 ani, în timpul unei încăierări, s-a rănit grav la ochi. A rămas cu pupila constant dilatată, dând impresia bizară că are ochi de culori diferite. Este momentul în care renunță la școală și își începe cariera muzicală.

Primul succes vine în 1969, odată cu „Space Oddity”, o baladă despre Major Tom, un astronaut care se pierde în spațiu.

În 1975, David Bowie cunoaște un succes enorm în Statele Unite, odată cu piesa „Fame”, scrisă împreună cu John Lennon, care ajunge No.1, și cu albumul „Young Americans”.

În cinematografie, Bowie a jucat în „Furyo” de Nagisa Oshima, „Predators” de Tony Scott sau „The Last Temptations of Christ” de Martin Scorsese.

Muzician vizionar, David Bowie a făcut senzație și pe Wall Street, devenind în 1997 primul cântăreț care și-a transformat drepturile de autor în obligațiuni. „Bowie Bonds”, care propuneau o dobândă de 7,9 la sută pe 10 ani, i-au permis cântărețului britanic să încaseze imediat 55 de milioane de dolari.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și