(VIDEO) Familia Cârnaț ar cheltui 2000 euro lunar. Teodor: Nu observăm momentul dat
„Te gândești că nu o să te mai ridici niciodată”. Maestrul Nicolae Botgros povestește cum a luptat cu Covid-19
Violonistul și dirijorul din Republica Moldova, Nicolae Botgros a fost infectat cu virusul Covid-19 în toamna anului 2020. Acesta s-a luptat din greu cu boala cauzată de virus și complicațiile care s-au declanșat într-un timp rapid, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.
Maestrul Nicolae Botgros își aduce aminte cum pe data de 17 octombrie, având un spectacol la Palatul Național, i s-a părut că vocea sa este schimbată, nu era așa cum o cunoștea Maestrul până atunci. A doua zi dimineață, Nicolae Botgros a făcut testul la Covid-19.
„Eu mă simțeam bine, nu aveam simptome, nu aveam nimic, dar speriala a fost mare. Timp de opt zile am stat la Spitalul Cancelariei de Stat și în acele zile, situația s-a agravat tare”, povestește Dirijorul.
După o săptămână de internare, starea Maestrului a devenit mai gravă, din cauza complicațiilor apărute la plămâni. Acesta se simțea slăbit, iar senzațiile și emoțiile erau foarte mari. Nu-l lăsau nici gândurile despre faptul că nu se va mai putea ridica niciodată, că nu va ajunge niciodată în fața Orchestrei și că nu va mai fi om așa cum a fost, cum îl cunoaște lumea.
Totodată, Maestrul Nicolae Botgros a ținut să le mulțumească medicilor care au fost lângă el, care l-au ajutat să se trateze și care au făcut multe lucruri frumoase, din suflet.
„Masca, distanța, spălatul mâinilor și dezinfectarea, cât se poate mai des, fiind că în acest mediu înconjurător în care suntem, noi suntem datori să facem aceste lucruri, nu doar pentru noi, dar și pentru cei din jur”, a transmis Nicolae Botgros.
Covid-19 rămâne în continuare un pericol pentru fiecare din noi, atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru sănătatea mintală. Consecințele acestui virus neglijent sunt mari și dificile de trecut. În acest context, autoritățile locale revin cu un apel repetat față de cetățeni, de a avea grijă și a fi precauți, de a respecta toate măsurile recomandate de specialiști, care sunt simple și realizabile.
Acest material este elaborat în cadrul campaniei „Pentru Viață. Pentru Sănătate” din cadrul proiectului Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți, implementată de Primăria municipiului Chișinău, cu suportul Orașului Mannheim, Engagement Global, Service Agency Communities in One World și Ministerul Federal pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Partener media: UNIMEDIA, SHOK.md