(FOTO) Veaceslav Platon și Natalia Morari s-au despărțit? Omul de afaceri, surprins de mână cu o altă tânără

 (FOTO) Veaceslav Platon și Natalia Morari s-au despărțit? Omul de afaceri, surprins de mână cu o altă tânără
2Shares

Omul de afaceri Veaceslav Platon ar fi fost surprins, în metro-ul de la Londra, cu o tânără domnișoară, care nu seamănă cu iubita lui Platon, jurnalista Natalia Morari. Cei doi au fost fotografiați cum se țin de mână, iar imaginile au fost postate pe un canal de Telegram, scrie SHOK.md.

Veaceslav Platon a fost fotografiat de mână cu o tânără, care nu pare a fi jurnalista Natalia Morari, mama copilului omului de afaceri și cea cu care avea o relație amoroasă.

Imaginile ar fi făcute în Metroul din Londra, Marea Britanie și au fost publicate pe un canal de Telegram.

La 12 aprilie 2021, Natalia a devenit mămică pentru prima dată. Aceasta a născut un băiețel perfect sănătos.

La începutul lunii mai, Natalia Morari a oferit declarații inedite, în premieră, despre tatăl copilului său. Prezentatoarea TV a organizat o sesiune specială pe contul ei de Instagram, ocazie prin care le-a răspuns internauților la cele mai interesante întrebări. Fanii au profitat imediat și au întrebat-o pe jurnalistă ce nume poartă fiul ei, Rem.  „Rem a avut un tată- donator, pentru că nu toți au posibilitatea să nască în mod obișnuit și în familie. Am deja 37 de ani și nu mai vroiam să amân nașterea copilului până voi întâlni ”bărbatul visurilor mele”. Dar ce ține de xerox- asta am înțeles încă la ecografie”, a scris atunci jurnalista, în mediul online.

Relația de dragoste dintre Veaceslav Platon și Natalia Morari a ieșit la iveală în iulie 2021, când omul de afaceri a publicat pe pagina sa o poză cu un bebeluș ce seamănă leit cu fiul Nataliei Morari, apoi a șters-o.

La scurt timp, o persoană care s-a prezentat drept administratorul paginii lui Platon, a anunțat, într-o postare, pe pagina omului de afaceri, că apariția pozei în care apare un bebeluș ce seamănă leit cu fiul prezentatoarei tv Natalia Morari a fost o… eroare.

Abia în septembrie, Natalia Morari a dezvăluit că Veaceslav Platon e tatăl fiului ei. „Am decis să spun, ca să nu mai fiu șantajată”, a explicat jurnalista. „Asta este ultima mea declarație despre viața personală. Va rog să păstrați dreptul lui Rem la o copilărie liniștită”, a adăugat aceasta, într-o postare pe Facebook.

A urmat un mare scandal, cu implicarea numelui televiziunii la care Natalia Morari era cofondator și plecarea acesteia.

Platon a luat apă în gură, timp de 2 zile, după dezvăluirea făcută de Natalia Morari, apoi a venit cu o reacție. El a postat secvențe video în care apare o paradă militară filmată în Marea Britanie, cel mai probabil în Londra, acolo unde se zvonește că s-ar afla.Afaceristul părea să nu fie deranjat de scandalul de amploare iscat la Chișinău, după dezvăluirile Nataliei, și a dat de înțeles că se amuză pe seama situației create.

La începutul lunii octombrie, Natalia Morari și Veaceslav Platon au fost surprinși la o plimbare, pe străzile Londrei.

Relația dintre cei doi a continuat, deja în mod deschis, iar jurnalista a realizat și câteva interviuri cu omul de afaceri. În octombrie, Platon a fost cel care a intervievat-o pe Morari, într-un interviu în care aceasta a răspuns ce ar schimba, dacă ar putea da timpul înapoi.

Cei doi nu au anunțat în mod public despre o încheiere a relației lor de dragoste.

2Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/