Anne Heche salvează o viață după moarte: Organele actriței au fost donate

 Anne Heche salvează o viață după moarte: Organele actriței au fost donate
0Shares

Organele actriței Anne Heche au fost donate. Potrivit purtătorului de cuvânt, Heche a fost deconectată de la apărate „fără suferință”, după ce a fost găsită o persoană potrivită pentru transplant.

Nu se știe câte sau ce organe vor fi donate, dar, potrivit NBC News, chirurgii erau pregătiți să efectueze transplanturile, scrie BBC.

Decesul a fost confirmat duminică de un reprentant al regretatei actrițe. Vineri, vedeta de 53 de ani a fost declarată legal moartă după ce a suferit o „leziune anoxică gravă a creierului” în timp ce și-a izbit mașina într-o casă din Los Angeles.

Mulți au sperat că Anne Heche își va reveni totuși, după accidentul pe care l-a avut la 5 august. Aflată la volan, actrița a intrat cu mașina într-o casă din Los Angeles, iar vehiculul și casa au luat foc. Pompierii au spus că actrița era conștientă când au intervenit și că a vorbit cu ei în timp ce au scos-o din mașina carbonizată. Transportată de urgență la spital, Anne Heche și-a pierdut cunoștința la scurt timp după aceea, iar pe 8 august reprezentanții săi au anunțat că actrița se află într-o stare „extrem de critică” și că a intrat în comă. Anne Heche a suferit o leziune cerebrală anoxică severă, care privează creierul de oxigen.

Pe de altă parte, poliţia vrea să afle dacă Heche se afla cumva sub influenţa drogurilor în momentul accidentului, deoarece în sângele ei i-au fost găsite narcotice, dar este posibil ca aceste substanțe să provină de la medicamentele care i-au fost administrate în spital.

 

 

0Shares