(foto) Premieră: Zdob și Zdub și frații Advahov au prezentat outfit-ul Moldovei pentru concursul Eurovision Song Contest

Formația Zdob și Zdub și frații Advahov au prezentat în premieră, câteva imagini cu outfit-ul Moldovei pentru concursul Eurovision Song Contest. Potrivit artiștilor, este o combinație de două stilurile: folclor și rock’n’roll, „cu elemente ornamentale stilizate din minunatele covoare moldovenești, ciucuri roșii din Jocul Urșilor și multe culori”, au menționat aceștia pe Facebook.
Vezi mai jos primele imagini cu vestimentația artiștilor.
Fraţii Advahov și „Zdob și Zdub” au oferit câteva detalii despre ținutele cu care vor urca pe scena Eurovision 2022. Potrivit artiștilor „e o vestimentație frumoasă, ieșită un pic din standarte”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, unde au mai menționat că o să fie pe placul publicului.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat în cadrul emisiunii Puterea a Patra, că nu-l deranjează mesajul unionist al piesei „Trenulețul” de la Eurovision, interpretată de Zdob și Zdub și Frații Advahov, chiar din contra susține ambele formații. „Toți sunt ai noștri indiferent de ideologia pe care o împărtășesc ei”, a spus Ceban
Zdob și Zdub și frații Advahov vor interpreta varianta originală a piesei „Trenulețul” în semifinala și finala Eurovision 2022 de la Torino. Potrivit producătorului „Zob și Zdub”, versurile au fost modificat pentru un experiment, iar în situația în care a trezit reacții negative, se va reveni la textul inițial.
Versurile unioniste din piesa „Trenulețul” de la Eurovision interpretată de Zdob și Zdub și Frații Advahov au fost modificate. Jurnalista Angela Aramă a făcut o comparație dintre text și s-a arătat dezămăgită de această decizie. „Cu textul schimbat, cântecelul și-a pierdut tot farmecul”, a menționat aceasta.
Republica Moldova participă la ESC din anul 2005. În acel an, ţara noastră, reprezentată de formaţia „Zdob şi Zdub”, s-a plasat pe locul şase, iar trupa „SunStroke Project” a obţinut, în 2017, cel mai bun rezultat – locul trei. Cea de a 66-a ediţie a Concursului Internaţional Eurovision Song Contest – 2022 va avea loc între 10-14 mai 2022, la Torino. 41 de țări vor participa la ediția din 2022.