Cercetătorii americani au studiat modul în care substanțele chimice care cauzează cancer persistă pe haine. Potrivit ziare.com, ei au descoperit că agenții cancerigeni pot fi absorbiți de organismul persoanelor Citește mai mult
Canoistul Serghei Tarnovschi va participa în două finale la Campionatul European din Germania. El a obținut calificarea în probele de 500 și 1000 de metri. Serghei Tarnovschi s-a clasat pe locul doi în Citește mai mult
Valentina Naforniță a debutat în actorie. În premieră, soprana se filmează într-un film. Despre aceasta a anunțat Naforniță pe o rețea de socializare, unde a publicat primele imagini de pe Citește mai mult
Șefa guvernului finlandez, Sanna Marin, a declarat, joi, că este dispusă să se supună unui test antidrog după ce a fost criticată în urma apariției pe rețelele sociale a unui clip video &Citește mai mult
Horoscop 19 august 2022. Astrologii anunţă o zi a extremelor. În timp ce unii nativi se bucură de reuşite mai ales pe plan financiar, alţii au parte de un ghinion crunt. Berbec Citește mai mult
În urma măsurilor de investigație și acțiunilor de urmărire penală desfășurate de polițiștii din Sîngerei în comun cu procurorii au fost identificați și Citește mai mult
Miliardarul Elon Musk a scris pe Twitter că va cumpăra echipa de fotbal Manchester United. Vestea, la care nimeni nu se aștepta, a provocat o furtună pe rețelele sociale și în Citește mai mult
Actorul Johnny Depp se va întoarce în spatele camerei pentru pentru „Modigliani”, o dramă biografică despre artistul italian Amedeo Modigliani. Producătorii peliculei vor fi Al Pacino şi Barry Citește mai mult
Procuratura Generală anunță că a fost reținut un suspect implicat în cazul minorei de 14 ani, care a fost violată la Sîngerei. Potrivit informațiilor, copila a fost ademenită de către Citește mai mult
Jason Alexander a fost arestat de poliție, din nou. De data aceasta, bărbatul este suspectat că a furat o brățară bătută în diamante, în 2016. Mai mult, Jason a Citește mai mult