(VIDEO) Ultima dimineață din viață: „Doina radia, avea o stare magică”. Liviu Tverdostup, despre cum și-a întâlnit dragostea și ultima zi, când moartea i-a luat-o

Liviu Tverdostup, soțul Doiniței Prodan, tânăra mămică a 2 fete, decedată în urma unui grav accident în capitală, a povestit în detalii cum a fost ultima dimineață în care și-a văzut soția sănătoasă, cum a acceptat tragedia care a venit peste familia sa, dar și cum își vede viața mai departe, fără ea. În cadrul unui podcast cu Titania, bărbatul a dezvăluit cum a cunoscut-o pe Doinița, ce fel de cuplu erau, dar și ce părere are despre inițiativa de a înăspri pedepsele pentru șoferii care urcă la volan în stare de ebrietate sau fără a avea permis de conducere și omoară oameni pe străzi, scrie SHOK.md.

„Doi ani am interacționat ca prieteni, iar într-o zi am decis că vrem să formăm un cuplu”

„În Chișinău la Orange Cafe avea loc un club „Toast masters”, acolo oamenii își dezvoltau abilitățile de comunicare în public. Pe atunci erau Dumitru Bordea, Alexandru Bordea creatorii și frecventam acest club, poate nu sistematic. Acolo am văzut-o prima oară pe scenă, recita ceva de gen proză. Era pasionată de poezii, de recitare. Doi ani am interacționat ca prieteni și echipă, dezoltam mai multe proiecte împreună. Poate așa a fost calea noastră, pentru a deveni cuplu trebuia întâi să ne verificăm, să vedem cum stau lucrurile. Și ne-am înțeles foarte bine, eram mai mulți, o echipă, iar într-o zi am decis că ajunge, hai să formăm un cuplu”, își amintește soțul Doinei Prodan.

„Era ziua, a fost la părinți și se ducea cu prietenele la un local în centru. Împlinise 29 de ani”

Liviu a relatat, din nou, cum a aflat despre accidentul care i-a schimbat radical viața, despărțindu-l de soția sa, pentru totdeauna: „A fost un apel de la mama ei, un pic cu erori, era utilizată fraza că Doinița a nimerit în accident cu fetele, a avut în vedere de prietenele ei, dar eu am înțeles că cu fiicele. Era triple X, o senzație, am mai sunat și nu răspundea, era o panică, iar când am vorbit iar mi-a zis că erau prietenele ei. Cumva s-au calmat lucrurile că nu-s copiii, dar urma de aflat în ce stare e ea. Era ziua ei de naștere, a fost la părinți acasă și se ducea cu prietenele să se mai întâlnească cu alte prietene, într-un local în centru, să servească un pahar de șampanie de ziua ei, ca o mini sărbătoare. Împlinise 29 de ani”.

„În acea dimineață, ea radia, strălucea de bunătate. Era așa o fericire, o stare magică. Ea parcă zbura, nu mergea”

Liviu și-a amintit cum a fost ultima dimineață petrecută împreună cu Doinița, înainte de accident: „Manifestarea comportamentului ei era neordinară, atât de neordinară încât capta atenția pe loc drept. Ea radia, strălucea de bunătate. Fetițele au apucat-o una de un picior, alta de altul și zâmbind ea mergea și le târa prin casă și ele: „Mami, mami”. Era așa o fericire și o stare de extrem de multă bunăstare. Niciodată nu am simțit așa ceva din partea ei, așa ceva transmitea. Apoi a mai fost momentul cu renunțarea la spălatul vaselor: „Ce e cu tine? Trăiește clipa, e o stare magică, în care totul e bine. Lasă că pe urmă spălăm. Ceea ce nu a fost niciodată, pentru că ea era mereu cumva perfecționistă. A fost pentru mine al doilea „De ce? Cum așa?” Îmi explicam mie că ar fi din cauza că e ziua ei de naștere și asta o inspiră, o face să zboare. Ea parcă zbura, nu mergea în ziua aceea”.

„La telefon ne-am auzit chiar înainte de accident. A fost ultima noastră discuție”

Liviu și Doinița s-au văzut pentru ultima oară dimineața, în acea zi: „Ultima oară ne-am văzut dimineața, dar la telefon ne-am auzit chiar înainte de accident, ea m-a sunat cu câteva întrebări și aceea a fost ultima discuție. Ultima ei discuție în general a fost cu un martor de la fața locului, care vorbea în engleză și ea i-a dat numărul mamei să o sune, și gata”.

„Când cineva iese pe contrasens deja e „what?”, dar când e a doua bandă…”

„Din schița agentului constatator, nu pot spune ce ar fi putut ea face mai bine, pentru că e absurd. E a doua bandă pe contrasens. Când cineva iese pe contrasens deja e „what?”, dar când e a doua bandă… Erau trei benzi, era pe cea din mijloc. Asta e ceva așa… Deseori pe mine mă întreb, ce reacție aș fi avut eu, evident că nu ai așteptări că trebuie să reacționezi la o mașină care-ți va veni în față. Când ești pe prima bandă, ești mai încordat, te uiți la cei din urmă, dacă nu a adormit nimeni din față, dar pe celelalte benzi e relaxare totală. Și a fost sub camerele de viteză”, menționează soțul Doinei.

„Aș dori să simt că a murit, dar asta a dus măcar la ceva, că nu i-a fost furată viața în zadar”

„Șoferul a avut antecedente, câte nu cunosc, pentru că nu am băgat capul în aceste informații, pentru că nu iubesc să sap mult în consecințe. Nu ai ce căuta acolo, poți oleacă să vezi ce a dus la această tragedie și focus atenție la să nu mai fie așa ceva. Ce e de făcut pentru a nu mai avea niciun așa caz. Aș dori să simt că măcar a murit ea, dar asta a dus măcar la ceva, nu i-a fost furată viața în zadar”, spune Liviu.

„Când ești la volan, trebuie să vezi că acolo e și mama ta, și iubita, fratele, nu doar un străin, care „nu-i nimic că l-am călcat””

Soțul Doinei are altă viziune cu privire la pedepsirea șoferilor care cauzează moartea altor șoferi, pasageri sau pietoni: „Am stat mult și am analizat inițiativa cu a mări pedeapsa. Da, înăsprirea pedespei posibil că va impacta statistic, dar nu cred că asta e ceea ce face diferența în clipa când omul ia decizia să urce sub influența alcoolului la volan și cum să meargă. Nu cred că frica de ceea ce îl paște trebuie de dezvoltat. Asta trebuie să fie evident. Atitudinea trebuie să fie cuvântul-cheie, atitudinea față de acțiunea pe care vrea să o facă – să urce beat la volan și deplasându-se din primul milimetru să riște cu viețile tuturor din Chișinău, dacă e vorba de Chișinău. Așa trebuie să-și privească acțiunea – eu nu vreau să risc cu viețile tuturor. Dacă în creier ar fi așa atitudine, accidentele ar fi de ordin pac pac, o bară de protecție, nu știu ce, o fractură maxim. Pedeapsa pe care el o află după ce a făcut eroarea, înseamnă că ea nu l-a stopat pe el la faza incipientă. Trebuie de găsit calea de a ajunge la fiecare din toți noi ca și filozofie, ca și atitudine. Tu când mergi trebuie să vezi că acolo e și mama ta, și iubita ta, și fratele tău, toți sunt acolo, nu doar un străin, care „ei, nu-i nimic că l-am călcat”. De asta tu trebuie să mergi atent, încetișor, cu prietenie”.

„De la 3-4 ani trebuie învățat să crească șofer respectuos, care se va opri la 30 de m de la zebră, nu cu bara de protecție în fustă”

Liviu spune că așa atitudine a întâlnit atunci când a avut ocazia să șofeze în SUA: „Poate că era zona de plajă, dar era feeric. Intersecție cu 4 semne de stop, cum să mergi? Era în baza limbajului corpului, și era atâta cedare. Ce simți tu? Simți că ești respectat, tuturor le pasă de tine, dacă tu cumva accelerezi, toți deodată te lasă să treci, omul poate are o urgență, poftim. Nimeni nu se gândește că tu profiți de asta. Ai profitat? Fă ce vrei, eu ti-am dat prioritate. Asta e atitudinea lor, e magie. Acest lucru trebuie de la vârstă micuță de învățat, de la 3-4 ani, ca el de mic să crească cu ideea că atunci când va veni ziua să șofeze, va fi șoferul respectuos, care se va opri la 30 de m de la zebră, nu cu bara de protecție în fustă. Trebuie de gândit cum de crescut, de înrădăcinat starea asta, dar numai asta poate da rezultat. Dar așa, că noi arătăm consecință gravă, el o va cunoaște și o va înfrunta deja după ce a făcut gafa. Too late tu apologize.

„E acel moment când vine foarfeca și taie tot odată și după asta te înveți să trăiești”

Liviu nu era acasă când a aflat despre tragedie: „Eu aveam un parteneriat cu o companie de carholding din America și eram în proces de învățare, de 10 zile. Eram în proces de studiu când am fost sunat și atunci a fost ultima oară când am vizitat acea companie. E acel moment când vine foarfeca și taie tot odată și după asta te înveți să trăiești”.

„Când a venit momentul să pierd pe cineva drag, a venit în cel mai strașnic mod care putea fi”

„Nu am mai trăit niciodată nimic aproximativ ca și sentiment și de asta mă temeam. Dintr-o parte mă bucuram că nu s-a întâmplat să vină clipa să plece cineva la care țin mult, din altă parte mă speria. Și când a venit, a venit în cel mai strașnic mod care putea fi.

Nu am frici, dar îmi imaginez asta, pentru că trebuie să trăiesc conștient că orice lucru e posibil să se întâmple, asta te ajută în momentul prezent să valorifici. Nu am prezența cuvântului depresie în vocabularul meu, o consider o capcană”, mărturisește soțul Doinei.

„Mi-am imaginat pierderea și a copiilor cu ea în accident. Ar fi fost sfârșitul lumii”

„Eu am acceptat asta, mult am stat și m-am gândit cum, pe care raft să aranjez asta în viața mea. Cât de absurd nu ar arăta, dar eu mi-am imaginat pierderea și a copiilor cu ea în accident și a fost sfârșitul lumii. Evident că deloc nu e mai puțin dureroasă pierderea ei, nu pot calcula, mintea nu poate proiecta cum ar fi fost dacă nu erau nici copiii. Am acceptat că așa a fost să fie. Dacă eram un tip de cuplu în care fiecare își trăia viața în lumea lui, ar fi fost simplu, dar la noi toate activitățile erau interconectate și acum a dispărut persoana cu care totul era legat. Încercarea de a a lega totul la loc e ceea ce trebuie să fac și simt de parcă ea are așteptări de la mine, că eu trebuie să facă asta bine. Ea se uită, haide să vedem cum faci tu așa. Eu o știu pe ea, mi-am imaginat că eu sunt acolo și ea aici și ce mesaj aș avea eu pentru ea. Respectiv, eu știu ce mesaj are ea pentru mine, asta a clarificat totul. Da, durere, suferință, e ok să ai durere, dar fă treabă, timp încă este, sunt multe sarcini, acționează. Și am speranța că într-un moment mai dificil, îmi va desena un semn cu pensula, că e aici, să nu mă tem. Nivelul de responsabilitate deodată a crescut, simt că ea non stop vede tot ce fac și cum gândesc, până acum îmi vedea doar gândurile, asta pune presiune pe mine că trebuie să fac totul cum e mai bine, nu am dreptul la greșeli. Asta m-a ajutat să am o suferință controlată”, spune Liviu.

„Dacă eram medic, poate aș fi conștientizat unde e adevăr și unde nu, dar așa nu îmi puteam da seama când sunt mințit”

Bărbatul și-a expus opinia și cu privire la modul în care au procedat medicii, în cazul soției sale: „Pe Doinița au indus-o în comă, din cauza că avea foarte multe fracturi. E cea mai rea parte a poveștii, deoarece e ceva unde nu poți afla adevărul, din cauza lipsei de competență. Chiar dacă eram medic de profesie, poate aș fi conștientizat unde e adevăr și unde nu, dar așa nu îmi puteam da seama când sunt mințit și când mi se vorbește adevărul. Tot la mine se gândeau, poate să mă deprind cu ideea că lucrurile merg rău”.

„Am simțit cu sufletul, nu cu mintea, că nu era luminiță acolo. Îmi curgeau lacrimi, înțelegeam că mă amăgeam singur pe mine”

„Eu prima oară am vizitat-o în secția de Reanimare, m-am apropiat de corpul ei, mă controlam emoțional, am început să discut cu ea, i-am transmis compasiune, dar din moment ce vorbeam, pentru prima oară am simțit cu sufletul, nu cu mintea, că nu e o viață prezentă acolo. Începeau să-mi curgă lacrimi, pentru că înțelegeam că mă amăgeam singur pe mine, nu era luminiță acolo. Poate e paranoie și specialiștii din domeniu vor zice că asta e tot ce pot să-mi imaginez la nivelul meu, îmi asum asta. Dar cum arăta asta vizual, înțelegeam că mai devreme trebuia să ne luăm rămas bun. Speram, dar, totodată, înțelegeam că în zadar, dar nu puteam să nu sper, era speranță, era energie, medicii niciodată nu mi-au zis că șansele sunt 49 la 51, mereu a fost 50/50”, dezvăluie Liviu.

„De la lovitură, inimioara ei a avut o traumă incompatibilă cu viața. S-a întâmplat în 5 min., restul a fost o menținere a ideii de viață”

Ceea ce a simțit i-a confirmat, ulterior, și medicul legist: „Cert este că atunci când am mers să luăm trupul ei și să-l pregătim pentru înmormântare, medicul legist, care a făcut autopsia, a confirmat că de la lovitură, inimioara ei a avut o traumă incompatibilă 101% cu viața. Asta s-a întâmplat în maxim 5 minute, restul a fost o menținere a ideii de viață, pentru a nu ne pierde controlul vieții noi toți odată. Asta e percepția mea. Cum a descris medicul legist, șansele au fost zero, iar restul tot ce am trăit a fost o deprindere pentru noi, să ne pregătim câte olecuță, mai plângem, mai rugăciuni, mai în genunchi”.

„Ți-au legat mâinile și uite cum se îneacă corabia. Maxim ce poți face e să te uiți și să plângi”

„Și aspectul cu transportarea peste hotare, nici nu am știu că există așa ceva. Într-un fel gata, era șansa șanselor. Când am auzit informația asta, parcă Dumnezeu a dat mâna din cer și a zis: „Na, țineți, să puteți rezolva”. Dar până la urmă nu a fost posibil de transportat, chiar și clinica de acolo la fel spunea.  A fost ca un film în care ești observator, ți-au legat mâinile și uite cum se îneacă corabia. Maxim ce poți face e să te uiți și plângi”, mărturisește soțul Doinei.

„Mă înfricoșa faptul că va veni ziua când va trebui să trăiesc fără ea”

Vestea tragică a venit pe 6 august: „La ora 1:00, a ieșit medicul și a zis că gata. De pe 24 iulie până pe 6 august, de dimineață până seara, mergeam în acel spital ca acasă. Mă înfricoșa faptul că va veni ziua când va trebui să trăiesc fără ea, era cel mai strașnic. Am trăit-o și m-am dus deodată acasă, să o trăiesc cel mai greu, cu toate pozele pe pereți, să doară și creierul să conștientizeze. Am dormit foarte puțin în acea noapte, am plâns, am suferit conștient”.

„Cred că există o energie acolo sus, unde e Doinița. Asta mă ajută”

„Îmbucurător este că într-un moment sau cândva, posibil ne vom întâlni cu ea, pot spera și deja e ceva. Presupun că vom afla după ce vom muri, dar e important că eu cred că există o energie acolo sus, unde e Doinița. Asta mă ajută”, mărturisește Liviu.

„Teia știe că mama a nimerit în accident, e la spital și duce o luptă grea. Mira nu concepe, dar simte”

Cât despre fetițele Doinei și ale lui Liviu, Teia și Mira, încă nu au aflat că mama lor nu mai este în viață: „Ele simt că ceva se întâmplă. Posibil Teia deja știe că ceva s-a întâmplat, ea cunoaște că mama a nimerit în accident și e la spital și duce o luptă grea. Mira nu concepe, doar simte. Acum, cu ajutorul psihologilor încercăm să aflăm dacă putem să-i oferim Teiei informația, ca să nu o rănim. Mulți zic că trebuie urgent, alții zic pentru ce, dacă nu înțelege totalmente, mai așteaptă un pic, oricum nimic nu se mai poate schimba”.

„Cine ție ți-a dat dreptul să decizi pentru ele cum să-și ia rămas bun de la ea?”

„Unul m-a spart așa cu argumentele lui: „Cine ție ți-a dat dreptul să decizi pentru ele cum să-și ia rămas bun de la ea? Imaginează-ți că tu ai vârsta lor, ești acasă și te întreabă dacă vrei să o vezi pentru utlima oară. Asta m-a aruncat într-un haos, dar am discutat cu persoane care au trăit exact așa scenariu, și-au pierdut mama, aveau 3-6 ani și mi-au oferit un feedback, cum a fost. În toate cazurile au zis că dacă ar da timpul înapoi, ar dori să fie acolo, dar 100% nu ar dori să vadă nimic: „Văzutul m-a traumat tragic de tare, când îmi aduc aminte acum de mama, e doar bocete, țipete, urlete, cruci, pământ, negru, închis, capac, niște cadre toate negre. Și cu ce am rămas acum despre mama? Numai cu negru.”Atunci noi am ales să le ținem umbrite de această informație, mi-am asumat. Mai este un moment, fetița mai mare deja trăiește în regim alarmant, conștientă că există o problemă cu mama. O afectează, starea ei, de 2-3 ori pe zi întreabă dacă am vorbit cu mama. Asta mică tot așa simte, doar că fără cuvinte, simte, comportamentul ei e foarte schimbat, Mira a devenit absolut alt om”, adaugă Liviu.

Accidentul în care a fost rănită grav Doina Prodan s-a produs în seara zilei de 24 iulie, la Botanica. La fața locului au intervenit câteva echipaje de salvare.

Cinci persoane au fost transportate la spital, în urma accidentului, în impact fiind implicate 4 automobile, printre care și cel condus de Doina.

Șoferul Mercedesului, care a cauzat accidentul, a fugit de la fața locului. Potrivit unor imagini video filmate de o cameră de bord a unei mașini aflate în trafic, acesta ar fi fost surprins gonind pe străzi înainte de impact.

În urma impactului, Doina Prodan a fost internată în secția de reanimare la Institutul de Medicină Urgentă, în stare critică. Rudele acesteia au cerut ajutorul oamenilor, pentru a-i salva viața. „Ea acum are nevoie de ajutorul nostru și cât mai urgent. Să o ajutăm, să revină acasă la cei doi îngerași ai săi”, se arată într-un mesaj pe rețele.

Soțul Doinei Prodan, Liviu, a relatat că nenorocirea s-a produs chiar în momentul în care soția lui pleca la un local, să-și serbeze ziua de naștere. Într-un interviu pentru Adrian Prodan, Liviu a relatat cum a avut loc tragedia, dar și că Doina ar putea să fie transportată la o clinică din Germania, cu avionul, pentru mai multe șanse la viață. De asemenea, el a relatat cine îl ajută cu cele 2 fetițe, de 2 și 5 ani, cum au reacționat poliția și medicii, în cazul soției sale.

La 3 august, oamenii legii anunțau că șoferul Mercedesului, care ar fi provocat accidentul rutier din 24 iulie, apoi a fugit de la fața locului, a fost reținut. Acesta s-a dovedit a fi un bărba de 31 de ani, originar din raionul  Briceni.

Procurorul care instrumentează cazul, Radu Talpă, a declarat că în momentul producerii accidentului, bărbatul se afla la volanul automobilului fără permis de conducere, iar acuzațiile că acesta ar fi fost beat nu mai pot fi dovedite.

La 6 august, tânăra mamă de 29 de ani a murit la spital. Anunțul a fost făcut de soțul său, pe pagina sa de Facebook.

Doinița Prodan a fost condusă pe ultimul drum la 8 august, la Sîngera.

La 15 august, Liviu Tverdostup a oferit primele declarații după decesul soției sale a și a povestit cum a aflat vestea tristă: „A ieșit șeful secției de reanimare, ne-a anunțat. Ce sa zic?! Era distrugător…Pentru membri, pentru toți, dar asta este”.