Dr. David Levy, autorul cărții ”Love And Sex With Robots”, prezice că oamenii vor ajunge să prefere relațiile cu roboții în defavoarea celor cu alți oameni. Acesta Citește mai mult
Arcașul Dan Olaru a cedat, la limită, în fața canadianului Crispin Duenas, prezent pentru a 4-a oară la Jocurile Olimpice. Sportivul nostru, în vârstă de 24 de ani, spune că Citește mai mult
Cercetătorii au calculat, care este cea mai lungă distanță de mers pe jos între două puncte de pe Pământ, iar pentru cei care vor să aibă o călătorie &Citește mai mult
Cei mai scumpi cartofi prăjiți din lume pot fi gustați la New York, iar o porție cu “aromă de lux” costă 200 de dolari. Cartofii dintr-un anumit soi, sunt găCitește mai mult
Veste bună despre starea de sănătate a interpretei din Federația Rusă, MakSim, care se află de mai bine de o lună în comă artificială. Medicii au decis să-i întrerupă &Citește mai mult
Norvegienii au fost uimiți de un meteor pe 26 iulie,care a luminat cerul nopții din sud-estul țării.O echipă de experți vânează meteoritul, despre care cred că a aterizat &Citește mai mult
Artistul Pașa Parfeni a oferit, în premieră, detalii despre viața sa personală și a povestit cât de inedit și-a cerut iubita de soție. Cei doi se aflau în Citește mai mult
Un perete de nisip înalt de peste 100 de metri a avansat de la Nord la Sud în regiunea Dunhuang. În câteva minute, o autostradă a fost practic înghiţită Citește mai mult
Nepoata prinţesei Diana, în vârstă de 30 de ani, s-a căsătorit cu un magnat milionar, în vârstă de 62 de ani, într-o ceremonie fastuoasă în Italia, Citește mai mult
Gina Pistol și-a surprins fanii de pe contul său de instagram cu o nouă imagine cu Josephine, micuța ei și a lui Smiley. Chiar dacă nu i-a arătat până acum Citește mai mult