Minus un cont de Instagram: Vezi un alt blogger ce a rămas fără pagină

 Minus un cont de Instagram: Vezi un alt blogger ce a rămas fără pagină

Încă un blogger a rămas  fără pagină de Instagram, în urma scandalului cu influencerii iscat de câteva zile. Este vorba despre Armaș Alexandru, care era urmărit de aproape 60 mii de persoane, scrie SHOK.md.

Precizăm că, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a examinat plângerea depusă de trei persoane, care reclamau faptul că le-a fost blocat „pretins neîntemeiat un număr de postări pe rețeaua Instagram, postări care conțineau anunțuri de lansare a concursurilor”. Instituția de urmărire penală, în urma investigațiilor, a stabilit „lipsa elementelor vreunei infracțiuni din domeniul cibernetic sau contra patrimoniului”, se arată într-un răspuns oficial al PCCOCS.

Refuzul procurorilor de a iniția un dosar penal pe acest caz a fost semnat la 23 iunie 2021, după ce poliția a pornit procesul penal pe 14 iunie 2021, iar ulterior materialele au fost transmise procurorilor PCCOCS.

Cei trei influenceri au ajuns cu plângeri la organele de drept după ce s-au ales cu unele postări sau conturi de instagram blocate.

Aceștia organizau concursuri, sub paravanul cărora se promovau conturi noi de instagram, ceea ce contravine politicilor Instagram. Alți influenceri le-ar fi cerut bani pentru a nu le raporta concursurile, unii au plătit, alții au rămas fără conturi, după ce au fost raportați.

Potrivit oamenilor legii, raportarea unei ilegalități nu poate fi calificată drept o infracțiune, iar solicitarea banilor pentru „înțelegere amiabilă”, nu se încadrează în prevederile articolului privind „șantajul” din Codul Penal.

Vloggerița Mihaela Chistol, cunoscută în mediul online ca Ella, a publicat un video, în care povestește cum a rămas fără contul ei de Instagram cu peste 150 de mii de urmăritori. Aceasta a declarat că Daniela Cheltuitor, împreună cu o persoană care se ascunde sub identitate străină, i-ar fi șters pagina. Mai mult de atât, au avut de suferit și alți bloggeri, printre care: Katy Black, Dan Ioniță, Emilian Crețu „Am fost șantajați de el (n.r. persoana care se ascunde după contul Anonymous ștergem concursuri). Unii bloggeri au transferat și bani pentru a se asigura că nu le va fi șters concursul de pe Instagram”, a spus Ella în cadrul filmulețului.

Vloggerița Katy Black spune că pe 9 iulie, Daniela Cheltuitor ar fi avut o întâlnire cu un băiat, cu care ar fi vorbit despre blocarea unor conturi.

În scandalul influencerilor moldoveni apare și numele actorului Emilian Crețu. Acesta a venit cu o reacție pe pagina lui de Instagram.

Și bloggerul Ivan White a declarat că a rămas fără cont de Instagram.

Vloggerița Daniela Costețchi a declarat că i s-ar fi cerut 1000 de euro ca să nu-i blocheze contul de Instagram, dar într-un final ar fi achitat „600 euro, cu reducere” – „Într-un final eram mulțumită ca să ajung la un numitor comun cu pagina respectivă și să-mi pună o taxă, doar ca să nu fiu atinsă”.

Daniela Cheltuitor susține că este nevinovată și că toate acuzațiile sunt o minciună: „Dacă aveți atâtea dovezi, de ce nu am primit nici un apel de la poliție?”, a spus tânăra

Scandalul influencerilor moldoveni de pe Instagram ia amploare și a ajuns pe masa Poliției. Bloggerul Dan Ioniță a depus o plângere, în care menționează că :„persoane necunoscute au pretins și au dobândit mijloace bănești în sumă de 7350 lei”.

 

 

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și